Clauzele de neconcurență în mandatele executive: protecția intereselor companiei și limitele legale

Pentru un director care are acces la strategia comercială, prețuri, clienți, furnizori și informații interne, plecarea din companie poate ridica o problemă legitimă.

Ce se întâmplă dacă, în viitorul apropiat, persoana în cauză începe să lucreze pentru un competitor? De aici apar discuțiile privind clauza de neconcurență.

În negocierea unor mandate executive, observăm însă uneori o tendință de a rezolva problema printr-o formulare cât mai largă: perioadă lungă, teritoriu foarte mare, activități definite vag și penalități consistente. Asta... nu înseamnă neapărat o protecție mai bună.

Restricția trebuie să aibă o legătură cu interesul companiei

Dacă un director conduce operațiunile unei companii în România, este ușor de înțeles de ce compania vrea să prevină plecarea imediată la un competitor direct.

Devine mai greu de justificat o interdicție care ajunge să acopere orice activitate profesională, orice piață și orice companie dintr-un grup internațional.

De aceea, ne uităm la poziția ocupată, la informațiile la care persoana a avut acces și la piețele pe care compania concurează efectiv. Aici se stabilește întinderea rezonabilă a restricției.

Teritoriul este mai important decât pare

O companie poate avea prezență în 20 de țări. Aceasta nu înseamnă automat că un fost director trebuie să fie împiedicat să lucreze în toate cele 20.

Dacă activitatea relevantă pentru mandat a fost concentrată într-o anumită piață, restricția trebuie analizată prin raportare la acea realitate. Mai simplu, ne uităm la businessul efectiv, nu la organigrama la nivel de grup.

Durata și indemnizația

O restricție post-contractuală înseamnă că persoana respectivă acceptă să își limiteze libertatea profesională pentru o perioadă.

De aceea, durata restricției și compensația aferentă trebuie discutate împreună.

Pentru companie, problema este să obțină o protecție suficientă pentru perioada în care informațiile și relațiile dobândite de executiv au cea mai mare valoare. Pentru mandatar, problema este să nu suporte o restricție excesivă fără o contraprestație corespunzătoare.

Penalitatea poate fi un instrument util, dacă este stabilită cu măsură

Penalitatea poate fi o pârghie contractuală importantă.

O penalitate de 500.000 euro poate părea foarte convingătoare la semnare. Dacă însă restricția este formulată prea larg sau nu există o legătură rezonabilă între obligație și penalitate, compania poate ajunge să discute în litigiu chiar validitatea și întinderea mecanismului pe care s-a bazat.

Până la urmă, scopul unei clauze de neconcurență este să protejeze compania de concurența fostului executiv. O clauză greu sau imposibil de pus în executare arată bine la semnare, dar nu asigură protecția necesară. De aceea, într-un mandat recent analizat de noi, am preferat o abordare calibrată prin raportare la remunerația executivului și la obligația concretă încălcată.

***

Când negociem astfel de clauze, pornim de la poziția executivului și de la businessul companiei. Stabilim împreună cu clienții ce vrem să protejăm, cât timp este necesară protecția și care este întinderea geografică justificată. Analizăm apoi compensația, penalitățile și raportul dintre restricția impusă și interesele legitime ale companiei.

După anii de practică din spate, putem afirma, fără a greși, că nu există o clauză standard care să funcționeze pentru orice director. Fiecare mandat pleacă de la rolul concret al persoanei și de la felul în care operează compania.

(Photo by Ryoji Iwata on Unsplash)